1. Zeci de elevi și profesori de la Colegiul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara au ajuns azi-noapte la spital cu suspiciune de intoxicație. Alții au rămas acasă acuzând diverse simptome. Cursurile din unitatea de învățământ au fost suspendate astăzi, iar Direcția de Sănătate Publică încearcă să stabilească ce a dus la intoxicarea în masă a elevilor și a profesorilor.
2. În urma interesului manifestat pentru conferința „Tech Talks by UPT”, Universitatea Politehnica Timișoara anunță un nou eveniment special, dedicat dialogului cu Garry Kasparov, ce va avea loc în 16 mai, la Teatrul Național din Timișoara, de la ora 17:00. Într-un context geopolitic de actualitate, personalitatea și perspectivele lui Garry Kasparov sunt de un interes arzător pentru publicul larg, iar acest eveniment oferă o ocazie unică de a-l vedea și asculta într-un dialog interactiv și inspirațional la Timișoara. Moderat de Cătălin Ștefănescu, dialogul va explora teme precum politica globală și provocările lumii moderne, experiențele personale și viziunile pentru viitor. Participanții vor avea ocazia să pună întrebări directe și să interacționeze cu acesta, contribuind astfel la o discuție dinamică și profundă. Pentru a participa la această sesiune specială, este necesară înscrierea prealabilă pe website-ul oficial al evenimentului Tech Talks, la adresa techtalks.upt.ro. Accesul la eveniment este gratuit, însă numărul de locuri este limitat, spun reprezentanții UPT.
3. Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi pentru sezonul rece 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024. Plata ajutoarelor se face titularilor cererii, cu prezentarea actului de identitate în original sau cu împuternicire notarială. Ajutorul se plătește pentru cererile înregistrate în perioada 22 ianuarie – 20 februarie. Plata este aferentă lunii februarie 2024. Pentru cererile preluate după 20 februarie, plata se va efectua în termen de 30 de zile de la data transferului de la bugetul de stat către bugetul local a fondurilor necesare.
4. Teatrul German de Stat anunță că la finalul săptămânii, în 5, 6 aprilie, va avea loc Weekend-ul de teatru NiL, acea perioadă din an în care toate trupele de teatru ale Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” joacă pe scena Teatrului German de Stat. Grupele au participat la diferite festivaluri de teatru pentru tineret din Germania, Ungaria, Croația, Ucraina și România. Intrarea la spectacolele NiL este gratuită în baza unui bilet care se poate ridica de la agenția de bilete a Teatrului German de Stat.
5. Aquatim anunță că joi, 4 aprilie, între orele 8-20, la intersecția dintre Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Holdelor se vor executa două conectări de conducte. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Holdelor și Silistra, în timp ce presiunea va fi scăzută în zonele Ion Ionescu de la Brad și Lipovei.
6. Prin programul EX-CENTRICA, dedicat organizării de activități culturale în cartiere, se încearcă menținerea legăturii între centru și acestea, pentru a genera o dinamică naturală, o „migrare” în ambele sensuri, dinspre centru spre periferie și invers, a elementelor culturale specifice fiecărei zone în parte. În acest context, în 6, 7 aprilie, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara îi invită pe timișorenii din zona Șagului și din zona Soarelui să depene împreună „povești din vecini”, în Parcul Clăbucet și Parcul Pădurice.
7. Consiliul Județean propune timișenilor, prin instituțiile sale de cultură, în această săptămână, expoziții temporare, permanente și teatru de păpuși. Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg județul Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari, colecționari de artă populară, precum și recitatori în grai bănățean s-au pregătit temeinic pentru obiceiurile și tradițiile timișene. De asemenea, la Centrul Multifuncțional Bastion se poate vizita expoziția „Alter Ego”, o incursiune în lumea emoțiilor transpuse pe pânză, în cadrul căreia, fiecare operă reprezintă o călătorie în universul interior, unde culorile și formele devin un limbaj de exprimare a bucuriilor și provocărilor vieții timișorene. Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” pune în scenă la sfârșit de săptămână spectacolul „Frumoasa adormită”.