1. Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara. Acțiunea este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura terestru, între orele 21:00 – 06:00, în funcție de condițiile meteo. Autoritățile le recomandă apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile în vederea protejării albinelor.
2. Elevii din ultimii ani de liceu intră de astăzi în ultima săptămână de şcoală – ei vor încheia cursurile pe 7 iunie. Tot azi începe perioada de înscriere pentru susţinerea Bacalaureatului, din 17 până pe 27 iunie este programată evaluarea competenţelor lingvistice şi digitale, iar din 1 iulie se vor susţine probele scrise, începând cu cea la limba şi literatura română. Rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie.
3. Consiliul Local Timișoara a adoptat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană pentru perioada 2021-2027, un document strategic esențial care va ghida transformarea orașului în următorii ani. Cei patru piloni pe care se bazează strategia sunt dezvoltarea sustenabilă orientată spre nevoile comunității locale, investiții bazate pe specializare inteligentă și cunoaștere, valorificarea capitalului turistic și cultural oferit de titlul de Capitală Europeană a Culturii, creșterea coridoarelor verzi-albastre astfel încât Timișoara să devină o metropolă neutră din punct de vedere climatic. Strategia este însoțită de o listă de proiecte prioritare eligibile pentru finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027.
4. Aquatim anunță că luni, 3 iunie, între orele 08:00-18:00, se vor executa două conectări de conducte la intersecția străzilor Avram Imbroane și Dobrogea. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe strada Dobrogea – inclusiv la Punctul Termic – în timp ce la blocurile din zona UMT și la firma TRW presiunea va fi scăzută.
5. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 3 iunie. Este vorba despre străzile: Intrarea Vântului, Martir Ioan Stanciu, Cosminului, Eugen Pop, Metro 2, Orșova, Silistra – Zona 15, Palmierilor, Piața Badea Cârțan, Calea Urseni și Meziad. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
6. SDM face cunoscut programul zilei de 3 iunie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere în Zona Kiriac și Piața Badea Cârțan. Montare barieră pentru restricționarea accesului auto pe Bd. Vasile Pârvan nr. 2. Înlocuire buton de comandă pentru semafor pietonal pe Str. Nikolaus Berwanger – Str. Gheorghe Lazăr. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
7. Mii de copii, însoți de părinți sau bunici au venit sâmbătă, 1 iunie, pe Stadionul Știința și în parcul din spatele Facultății de Mecanică, la Poli Kids Fest, petrecerea specială organizată de Universitatea Politehnica Timișoara pentru cei mici și nu numai. Iar copiii au descoperit, cu această ocazie, că Universul Politehnicii este la fel de fascinant ca Lumea Copiilor. Laboratoarele Politehnicii s-au dovedit deosebit de atractive pentru copiii care au văzut cu ochii lor cum funcționează un motor, cum se toarnă piese metalice în forme dorite de ei, cum se scanează 3D și cum se realizează obiecte imprimate 3D sau gravate cu laser, cum se construiește un pod, cum funcționează energia solară sau cea pe bază de hidrogen, au fost încântați de experimentele de chimie, de jocurile cu trenulețe sau roboței, de realitatea virtuală, Inteligența Artificială și recunoașterea imaginilor, de mașinile de Formula Student.