Știrile zilei – 11 septembrie 2024

1. La 100 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari compozitori de operă ai lumii, Filarmonica Banatul Timișoara celebrează geniul creator al lui Giacomo Puccini printr-un concert simfonic extraordinar. “Vineri, 13 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Capitol, vă invităm să pășiți în lumea magică a creațiilor marelui compozitor italian.  Orchestra simfonică „Remus Georgescu” a Filarmonicii Banatul Timișoara, sub bagheta dirijorului Ciprian Teodorașcu, ne invită să ne lăsăm pătrunși de emoția, sensibilitatea și dramatismul compozițiilor lui Puccini. Armonia sonoră va fi completată de vocea strălucitoare a sopranei Luiza Fatyol și forța expresivă a tenorului Ioan Hotea”, transmit reprezentanții Filarmonicii. Biletele au preț unic: 5 lei de persoană.

2. Aquatim anunță că miercuri, 11 septembrie, se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități. Pe durata lucrărilor, între orele 9-14, presiunea va fi scăzută în Belinț, Chizătău, Ghizela și Șanovița, iar între orele 9-12 presiunea va fi scăzută în Vizejdia, Iecea Mică, Otelec și Pustiniș. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile.

3. Primăria Timișoara lansează un plan de plantări de arbori în această toamnă pentru a crește calitatea spațiilor verzi, pentru a reduce impactul prafului din aer și pentru a reduce temperaturile ambientale din timpul verii. Campania include plantarea a 2.573 de arbori tineri în sensuri giratorii, parcuri și grădini urbane, precum și pe aliniamentele unor bulevarde mari. Speciile alese sunt în general carpeni, stejari, arțari, frasini și tei. Campania va începe în luna octombrie și se va desfășura până la finalul acestui an.

4. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 11 septembrie. Este vorba despre străzile: Glad, Aurel Popovici, Theodor Mihaly, București nr. 15, Daliei, Aleea Ionel Perlea, Calea Circumvalațiunii, Paris, Câmpului, Calea Torontalului, Piața Libertății, Pod de Fier Crișan – Plopi, Martir Ioan Tănase, Jókai Mór, Jules Verne, Grădinarilor și General Magheru. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

5. SDM face cunoscut programul zilei de 11 septembrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe Str. Măgura – Str. Martir Dumitru Jugănaru; marcaje rutiere pe timp de noapte pe Str. Arieș – Calea Martirilor 1989; modernizarea instalației de semaforizare – Str. Johann Heinrich Pestalozzi – Str. Ștefan cel Mare. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.