Știrile zilei – 17 octombrie 2024

1. Doina Lemny, curatoar al expoziției Brâncuși de la Muzeul Național de Artă din Timișoara în anul Capitalei Culturale Europene, devine Doctor Honoris Causa al Universității de Vest. Evenimentul are loc în 23 octombrie, de la ora 12:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu din cadrul Universității de Vest. Istoric de artă modernă, Doina Lemny a publicat mai multe volume dedicate sculptorului Constantin Brâncuși în română și franceză. Expoziția Brâncuși de la Timișoara a atras peste 130.000 de vizitatori din țară și din străinătate. 

2. Primăria Timișoara are în evaluare ofertele depuse pentru construcția pasajului Slavici – Polonă. Licitația pentru Proiectul Tehnic și execuție este gata și, în total, au fost depuse trei oferte, care sunt în prezent analizate de comisia de specialitate. Proiectul municipalității reprezintă o investiție majoră pentru asigurarea unei legături mai rapide și mai sigure cu zona Polonă, zona industrială și localitățile limitrofe. Pasajul actual, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi demolat complet, urmând a fi înlocuit cu un pasaj nou format din trei poduri, pe o fundație nouă.  

3. Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, anunță vernisajul expoziției „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”, care va avea loc vineri, 25 octombrie, d la ora 18:00, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia. Expoziția va fi deschisă publicului între 26 octombrie și 24 noiembrie. Această expoziție oferă o incursiune captivantă în istoria familiilor nobile din Banat, începând cu anul 1779, când regiunea a fost reintegrată în Regatul Ungariei, și culminând cu anul 1919, momentul în care Banatul a devenit parte a Regatului României.

4. SDM face cunoscut programul zilei de 17 octombrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere și înlocuire parapet metalic pe Calea Lugojului – DN6; înlocuire corpuri semafoare pe Str. Arieș – Bd. Liviu Rebreanu. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.

5. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 17 octombrie. Este vorba despre străzile Torac, Aleea Ionel Perlea, Johann Heinrich Pestalozzi, Iuliu Podlipny, Glad, Ștefan Luchian, Socrate, Adam Müller Guttenbrunn, Tacit, Pod de Fier Crișan – Plopi, Piața Traian – Str. Zăvoi, Calea Moșniței, Căprioarei, Câmpului și Rudolf Otto. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.