1. Un aparat RMN ultraperformant în valoare de aproape un milion de euro a fost pus în funcțiune la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Aparatul este destinat minorilor din spitalele publice din vestul ţării și cumparat prin fondurile europene gestionate de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.
2. SDM face cunoscut programul zilei de 18 noiembrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe Bd. Constantin Brâncoveanu și demontarea limitatoarelor de viteză pe Str. Dimineții și Str. Cercului. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate.
3. Consulatul Onorific al Columbiei la Timișoara a fost inaugurat, în prezența ambasadorului Columbiei în Polonia, pentru că, în prezent, reprezentarea diplomatică și consulară a Columbiei pentru România este asigurată de Ambasada Columbiei în Polonia. Consulul onorific al Columbiei la Timișoara va avea în jurisdicție toată România până la redeschiderea Ambasadei de la București. Omul de afaceri, Cristian Crișan, este cel care va conduce Biroul Consular de la Timișoara.
4. Aquatim anunță că marți, 19 noiembrie, între orele 12-16, se va întrerupe furnizarea apei în Deta pentru executarea unor lucrări de conectare a rețelelor noi de apă din localitate. Rugăm consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată, mai spun cei de la Aquatim.
5. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 18 noiembrie. Este vorba despre străzile: Primăverii, Alexandru Miletici, Behelei, Aleea Ionel Perlea, Circumvalațiunii, Traian Novac, Dimineții, Eternității, C-tin Brâncoveanu, Adam Müller Guttenbrunn, Pictor Theodor Aman, Albinelor, Grigore Alexandrescu între Cloșca și Moise Doboșan, Măgura Tudor Vladimirescu, Vasile Pârvan, Michelangelo și J. H. Pestalozzi. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate.