1. Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea, iar în contextul alegerilor prezidențiale din această perioadă publică următoarea declarație:
Universitățile românești au atins în prezent cel mai înalt nivel de internaționalizare și promovare la nivel european. Universitățile românești sunt un autentic „furnizor de europenizare”, apreciat și valorizat prin cele 21 de instituții de învățământ superior prezente în Alianțele de Universități Europene. Universitățile românești sunt un garant al valorilor europene, recunoscute și apreciate ca promotori ai unei diplomații academice autentice. Universitățile românești au aderat la principiile diplomei europene și la libertățile oferite de mobilitățile europene ale studenților, profesorilor și cercetătorilor. Parcursul european al universităților din România trebuie să fie ireversibil. În acest moment de cotitură, ele au obligația morală să le protejeze studenților viitorul european, accesul la diploma europeană, la recunoașterea studiilor, la un destin european de neclintit. Dincolo de a forma specialiști buni în domeniul de studii ales, universitățile au datoria de a cultiva la studenți dorința de a contribui semnificativ la construcția unui viitor într-o Europă unită, prosperă și liberă. Cetățenia europeană nu este doar un deziderat, ci ea poate fi dezvoltată în fiecare zi, la orice vârstă, prin modul în care ne raportăm la ceilalți și prin performanțele de la școală și de la locul de muncă. Aceasta nu este posibila însă atunci când valorile democratice și europene sunt amenințate sau când îndoiala este semănată în sufletul oamenilor. Copiii noștri, studenții noștri sunt viitorul acestei țări. Discutând despre obligațiile pe care le avem față de studenții noștri, este imposibil să nu ne amintim de cuvintele pline de înțelepciune ale Majestății Sale, Regele Mihai I al României, care a vorbit despre cel mai frumos împrumut pe care-l poate face o țară de la copiii ei și pentru copiii ei: „Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Aceasta Românie este una europeană, una euroatlantică, în care valorile democratice trebuie să rămână principiul care ne ghidează, spun reprezentanții UVT.
2. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 6 decembrie. Este vorba despre străzile: Behelei, Cezar Bolliac, Primăverii, Academician, Dimitrie Gusti, Turda, Bobâlna, Dimineții, Bujorilor, Țibleșului, Adam Muller Guttenbrunn, Albinelor, Mureș, Vasile Pârvan și Pod de Fier Crișan. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
3. SDM face cunoscut programul zilei de 6 decembrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe Str. Grigore Alexandrescu și Str. Torac. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate.
4. Campania de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase continuă, la solicitarea Primăriei Timișoara, în toate cartierele orașului. În primele două săptămâni, prin intermediul RETIM, au fost colectate peste 7.500 de kilograme de deșeuri: de la mobilier de grădină la elemente de tâmplărie vechi și obiecte textile. Deșeurile voluminoase au fost ridicate din punctele de colectare amenajate temporar pe străzile Grozăvescu, Calea Șagului, Romulus, Mătăsarilor și Ion Ionescu de la Brad. Până în 21 decembrie, timișorenii pot preda mobilier de grădină, mobilier din locuințe (dezasamblat), obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală și obiecte textile. Programul punctelor de colectare este între orele 08:00 și 16:00.