1. Marți, 8 octombrie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș au desfășurat, în cadrul unui centru comercial din Timișoara, activități de prevenire a consumului de droguri, la care au participat peste 100 adolescenți, invitați să vizioneze un spectacol care explorează vulnerabilitățile vârstei adolescenței, presiunile de grup și pericolele consumului de substanțe interzise. Activitățile au avut ca scop informarea și sensibilizarea acestora cu privire la principalele cauze care stau la baza consumului de droguri, precum și promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber. Persoanele prezente au beneficiat și de recomandări privind luarea unor decizii responsabile în ceea ce privește consumul de substanțe, dar și unde să se adreseze în caz de nevoie. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Culturală pentru Educație prin Artă.
2. Colegiul Național “C. D. Loga” și Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara și Școala Generală din Dumbrăvița au fost decorate de Ziua Mondială a Educației. Preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a oferit Ordinul “Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Ofiţer, în semn de apreciere pentru contribuţia lor în domeniul educaţional. De asemenea, Liceul Teoretic “Grigore Moisil” a primit și „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler.
3. În 10 și 11 octombrie, între orele 8-15, în Boldur presiunea va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile, transmite Aquatim.
4. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 10 octombrie. Este vorba despre străzile: Dr. Pavel Vasici Ungureanu, Aleea Ionel Perlea, Spl. Protopop Meletie Drăghici, Glad, Socrate, Constantin Brâncuși, Aurel Popovici, Pod de Fier Crișan – Plopi, Câmpului, Academician Remus Răduleț, Calea Torontalului, Olanda, Alva Thomas Edison și Piața Atena. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
5. SDM face cunoscut programul zilei de 10 octombrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere de traversare pentru pietoni pe timp de noapte pe Calea Sever Bocu – Str. Divizia 9 Cavalerie și Str. Ovidiu Cotruș – Pasaj IMAIA; bucle detecție trecere autovehicule pe Str. Johann Heinrich Pestalozzi – Str. Ștefan cel Mare și Str. Aurel Popovici – Bd. Take Ionescu, Șuluțiu; înlocuire semafoare pe Str. Iepurelui – Str. Anton Pann – Piața Mitropolit Alexandru Șterca. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.