1. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță că pe Str. Răsăritului (tronson cuprins între Liniștei și Academician Remus Răduleț), traficul rutier va fi închis în vederea asfaltării, în zilele de 15, 16 și 18 mai, între orele 7 – 19. Participanții la trafic sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră instalată și să evite zona de lucrări.
2. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 13 mai. Este vorba despre străzile: Răsăritului, Intrarea Vântului, C-tin Brăiloiu, Cosminului, Intrarea Munților, Eugen Pop, Eroilor de la Tisa, Dezafectare Spital Campanie CFR – Str. Nera, Silistra – Zona 15, Palmierilor și Piața Badea Cârțan. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
3. Green Revolution, prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România, a lansat la Timișoara, proiectul I’Velo. Au fost amenajate nouă stații cu 140 de biciclete, care vor fi la dispoziția timișorenilor în mod gratuit, prin intermediul aplicației mobile dedicate, 24/7.
4. Românii pot investi din nou în titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de unu şi trei ani, la dobânzi neimpozitabile de 6 şi 6,85% – anunţă Ministerul Finanţelor. Titlurile au valoarea nominală de un leu, sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Pot fi cumpărate până în 7 iunie de la unităţile Trezoreriei şi ale Poştei Române, iar online până în 6 iunie, numai de către persoanele înregistrate în Spaţiul Privat Virtual. Fondurile obţinute de stat vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice, transmite Ministerul de Finanţe.
5. SDM face cunoscut programul zilei de 13 mai, unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere în Timișoara: marcaje rutiere în Zona Mehala, Aleea Pădurea Verde si Zona Freidorf. Verificare panouri VMS cu mesaje variabile: Str. Locotenent Ovidiu Balea – portal și Calea Martirilor 1989 – portal. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
6. SCM Timișoara a câștigat cu 38-21,în deplasare, meciul cu CSM Știința Baia Mare, din etapa a IV-a din Liga de Rugby. După patru etape, SCM Timișoara este lider (16 puncte) urmată de CSM Știința Baia Mare – 15 și Dinamo – 14 puncte.