1. Municipalitatea continuă programele menite să prevină, prin sterilizări gratuite și informare, abandonul câinilor și înmulțirea necontrolată. Primăria Timișoara asigură sterilizarea gratuită și promovează intervenția în cadrul recensământului câinilor cu stăpân derulat împreună cu asociațiile Micaela și Banat IT. La jumătatea recensământului, se conturează o imagine mai clară a comunității canine din oraș: mai puțin de 40% dintre câini sunt sterilizați. Datele centralizate arată că din 927 de câini recenzați, 335 sunt sterilizați, iar 280 sunt microcipați. Până în prezent, voluntarii au colectat date din 5.313 gospodării, situate pe 93 de străzi din oraș, și vor continua până în iulie 2025 în zonele Blașcovici, Ronaț, Lipovei, Ghiroda Nouă, Kuncz, Girocului, Soarelui și Ciarda Roșie. Sunt colectate date despre câinii fără certificat pedigree și care nu sunt sterilizați, microcipați sau înregistrați în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân. În paralel, municipalitatea va implementa o nouă versiune a programul multianual de sterilizare gratuită.
2. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. GUGLIELMO CAMPUS, personalitate de talie mondială în domeniul sănătății orale. Ceremonia va avea loc luni, 17 martie, de la ora 12:00, în Sala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.
3. Un al doilea transport agabaritic va devia traficul rutier pe șoselele din vestul țării timp de mai multe zile. Așadar, un al doilea generator va fi transportat de la Nădlac la Termocentarla Mintia. ”Vineri, 14 martie, va intra în țară, pe DN 7 Nădlac 1, al doilea transport agabaritic de mari dimensiuni”, anunță DRDP Timișoara. Convoiul are o lungime de 120 m, lățime de 6 m, înălțime de 5,4 m și greutatea totală este de 788 tone. Transportul face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din luna iunie 2024. Un al treilea astfel de transport uriaș va fi făcut în lunile următoare.
4. Săptămână aceasta, vineri și sâmbătă, la CRAFT are loc târgul de carieră Angajatori de TOP Timișoara. Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot discuta cu peste 40 de angajatori din domenii variate de activitate, de la Inginerie, IT&C, retail, servicii financiar-bancare până la automotive și logistică. Pentru o diversificare între locurile de muncă din sectorul public și privat, alături de companiile multinaționale și locale vor fi prezente și cinci instituții publice, organizații cu planuri de recrutare. Participarea la Angajatori de TOP Timișoara este gratuită în baza CV-ului Barcode. Detalii pe hipo.ro.