1. Administrația Bazinală de Apă Banat face parte dintr-un proiect european care își propune să implementeze soluții bazate pe natură în regiuni deja afectate de problemele legate de schimbările climatice, inundații, secete, incendii, pierderea biodiversității și degradarea solului. Obiectivul general al proiectului este conștientizarea beneficiilor aduse de soluțiile bazate pe natură pentru mediu, adaptarea la schimbările climatice, conservarea biodiversității și bunăstarea socială a comunității. Proiectul întreprinde acțiuni în șase țări europene, care propun și zonele pilot: Austria, Republica Cehă, Germania, Italia, România și Slovacia. ABA Banat a propus ca zonă pilot tronsonul mijlociu al Timișului (Caransebeș – Lugoj). Perioada de implementare a proiectului este până în 2027.
2. Guvernul propune modificarea regulilor de călătorie cu trenul. Printre altele, operatorii feroviari vor fi obligați să transporte gratuit cu un alt tren călătorii afectați de anularea sau întârzierea unui tren și să anunțe pe internet trenurile anulate și care au întârziere. În plus, copiii de până la 7 ani vor putea călători gratuit, comparativ cu actuala limită de 5 ani.
3. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 2 august. Este vorba despre străzile: Glad, Calea Aradului, Circumvalațiunii, Măslinului, Socrate, Vasile Pârvan, Albăstrelelor – pasarela Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.
4. SDM face cunoscut programul zilei de 2 august unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe Str. Miresei – Str. Amurgului și Str. Ana Ipătescu – Str. Grădinii. Lucrări de semaforizare a intersecției pe Calea Stan Vidrighin – Bd. 12 Noiembrie 1884 – Str. Chimiștilor. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
5. Ediția din acest weekend a Flight Cinema in My Town aduce pe ecranul din Iulius Gardens trei filme de familie. Proiecțiile au loc vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 20:00. Sâmbătă, în Iulius Mall, copiii sunt aşteptaţi să-și lase libere creativitatea și imaginația. De la ora 11:00 la ora 14:00, aceștia vor realiza pălării de soare, pe care le pot personaliza cu markere colorate. În cadrul Atelierelor de Creație au loc și sesiuni de facepainting, astfel că fiecare participant se poate „transforma” în eroul sau personajul său preferat. Participarea la ambele evenimente este gratuită.