Știrile zilei – 26 august 2024

1. Având în vedere faptul că, în ultimii trei ani, la nivelul Centrului Regional Timișoara împotriva Traficului de Persoane a crescut numărul victimelor minore, acestea fiind racolate, tot mai frecvent, prin internet și fiind supuse abuzului sexual în mediul online, printre principalele obiective ale centrului este acela de a crește capacitatea de apărare a minorilor cu un grad de vulnerabilitate crescut, în fața pericolelor din mediul online. Specialiști din cadrul Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara au continuat pe durata vacanței de vară desfășurarea activităților de informare și prevenire a traficului de persoane dedicate protejării copiilor de fenomenul traficului de persoane. Astfel, în perioada 19-23 august,  au fost realizate două activități  de informare în rândul a 26 de copii din cadrul Complexelor de servicii pentru copii „Sf. Nicolae” și Kunz ale Direcției de Asistenta Socială Timișoara.

2. Primăria Timișoara caută constructor pentru o primă etapă a reabilitării Sinagogii din cartierul Fabric, respectiv punerea în siguranță a clădirii și stoparea fenomenului de degradare. Acesta este un pas esențial pentru a proteja patrimoniul istoric al Timișoarei, dar și pentru a transforma monumetul istoric într-un potențial centru cultural și de cartier. Valoarea estimată a contractului pentru punerea în siguranță a Sinagogii este de aproape un milion de lei. 

3. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 26 august. Este vorba despre străzile: Glad, Calea Aradului, Daliei, Circumvalațiunii, Torontalului și Pod de Fier Crișan – Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

4. Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea celei de a doua ediții a evenimentului Noaptea Campusului Deschis  la Timișoara, pe 28 septembrie. Sub cupola explorărilor și cu credința că atunci când ai resurse bune și întrebări potrivite, răspunsurile vin de la sine, evenimentul deschide porțile către o mai bună conexiune cu știința, tehnica, arta, cercetarea prin participarea la diferite laboratoare, ateliere, experimente, instalații de artă și expoziții. Pe parcursul unei seri, în tandem cu inițiativa europeană „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, campusul UPT prinde viață și se deschide într-un mod inedit pentru publicul larg.

5. Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier pentru organizarea evenimentului CODRU Festival, după cum urmează: de luni, 26 august, până pe 1 septembrie, pe strada Avram Imbroane, între Cruce și poarta de intrare a fostei Grădinii Zoologice; de vineri, 30 august, până pe 1 septembrie, tot pe strada Avram Imbroane, între intersecția de la poarta de intrare a Muzeului Satului până la fosta Grădină Zoologică.

6. SDM prezintă programul zilei de 26 august, unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere în Timișoara: marcaje rutiere pe timp de noapte în Piața Consiliul Europei și pe Str. Cluj; reparații la instalația de semaforizare a intersecției pe Str. Ștefan cel Mare – Str. Johann Heinrich Pestalozzi. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul propus.

7. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță reluarea acțiunilor sub numele Salonul Industriei Ușoare. În septembrie are loc prima ediție de toamnă din acest an. Vor fi prezente peste 50 de companii din țară, producători și comercianți, care vă întâmpină cu o gamă largă de articole de sezon, la prețuri promotionale. În exterior, Târgul de Produse Tradiționale vă oferă delicii autentice: dulciuri de casă, miere, produse naturiste, de carmangerie și articole de artizanat. Evenimentul are loc în perioada 11 – 15 septembrie, la Centrul Regional de Afaceri. Intrarea este gratuită.