1. Campania “Detector pentru viață” ajunge în județele din zona de vest a țării. Detectoarele de fum vor fi donate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Detector pentru viaţă”, care se derulează în 20 de judeţe. Aparatele vor ajunge în locuinţe din Arad, Bihor şi Timiș. Detectoarele de fum şi monoxid de carbon pot face diferenţa între un incident minor şi o tragedie, deoarece pot alerta din timp proprietarii atunci când are loc un incendiu, însă, cel mai important, contribuie la salvarea vieţilor omeneşti. Campania ”Detector pentru viaţă” este derulată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă”, în colaborare cu E-ON şi Delgaz Grid.
2. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 3 martie. Este vorba despre Țibleșului, Grigore Alexandrescu intersecție Calea Aradului, Cerna, Mihail Ivanovici Glinka, Eternității, C-tin Brâncoveanu, Miloș Cirneanski, Henri Coandă, Pictor Theodor Aman, Dej, Căprioarei, Albinelor, Parcare Z. L. Stuparilor, Calea Aradului nr. 24 și Avram Imbroane. De asemenea, SDM va executa și activități specifice de demontare a bornelor de restricționare a accesului auto pe Spl. Nicolae Titulescu; execuție bucle inductive în carosabil pe Str. Iosif Vulcan. În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate.
3. În perioada 3-7 martie, între orele 09:00-15:00, în Recaș presiunea apei va fi scăzută pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
4. Vor fi din nou restricții de circulație pe Valea Oltului. Marți se reiau lucrările de protecție pe versanți, iar circulația rutieră se va închide total în reprize de aproximativ 20 de minute și va fi dirijată cu piloți de trafic. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri Craiova, într-o primă etapă, lucrările se vor desfășura timp de 30 de zile în zona Cascada Lotrișor. Restricțiile vor continua și pe alte sectoare, ce vor fi comunicate înainte de începerea lucrărilor.