Știrile zilei – 9 august 2024

1. Luni, 12 august, de la ora 10:00, va avea  loc inaugurarea Noii Maternități a Spitalului Județean de Urgență ”Pius Brînzeu”, după finalizarea lucrărilor de construcție și obținerea  autorizațiilor și avizelor de funcționare. Printre oaspeții care au confirmat prezența la eveniment, alături de oficiali ai administrației publice, este artistul Bata Marianov. Onorat  cu Marele premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru întreaga sa activitate, artistul va dărui Maternității lucrarea sa, în lemn, „Nașterea luminii”. Maternitatea Nouă își va deschide porțile pentru primele paciente în 19 august.

2. Societatea Horticultura organizează primul program de internship pentru studenți. Programul începe în septembrie și are o durată de șase luni. Sunt șase locuri disponibile pentru studenţi ai Facultății de Horticultură și Silvicultură. “Dăm startul primului program de internship dedicat studenților. Specialiștii noștri abia așteaptă să-și împărtășească cunoștințele și să vă îndrume în realizarea activităților specifice pe teren”, transmit reprezentanţii Horticultura.

3. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru ziua de 9 august. Este vorba despre străzile: Glad, Calea Aradului, Circumvalațiunii, Ofcea și Albăstrelelor-pasarela Plopi. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate. 

4. SDM face cunoscut programul zilei de 9 august unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: Calea Circumvalațiunii și Piața Consiliul Europei – marcaje rutiere pe timp de noapte; Calea Stan Vidrighin – Bd. 12 Noiembrie 1884 – cabluri electrice. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.