Știrile zilei – 9 august 2024

1. La solicitarea Aquartim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea traficului rutier în câteva zone din oraș, în vederea executării unor lucrări.   Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe strada Lorena, pe următoarele tronsoane, după cum urmează: până în 30.10.2024 pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Gheorghe Adam și imobilul 110; în perioada 16.09.2024 – 30.10.2024, pe tronsonul cuprins între imobilul 100 și intersecția cu strada Gheorghe Adam. 

2. Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția de Formare Profesională organizează o serie nouă de cursuri autorizate și neautorizate, special concepute pentru a oferi competențele și cunoștințele necesare în diverse domenii de activitate. Cursurile se desfășoară la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT sau online. La cerere, unele cursuri pot fi organizate și în cadrul organizațiilor. Informații detaliate despre cursuri și formularul de înscriere sunt disponibile pe formareprofesionala.cciat.ro.

3. A patra ediție a evenimentului Noaptea Filosofiei se va desfășura în 20 septembrie la Timișoara. Manifestarea este organizată de Institutul Francez din România la Timișoara. Sunteți invitați la un maraton filosofic, având ca temă generală „O compoziție europeană – spasme și tensiuni, dificultăți și dorințe de viitor”. Anul acesta, Noaptea Filosofiei se va desfășura la Institutul Francez, librăria independentă La Două Bufnițe, librăria Cărturești Mercy, Muzeul de Artă și la sediul Comunității Evreilor din Timișoara.

4. Politehnica Timișoara a câștigat medalia de bronz la Campionatul Național de Beach Handball. Au fost peste 50 de echipe participante, la masculin și feminin. Campionatul a avut loc la Mamaia. CSU Politehnica Timișoara s-a aliniat la start cu o echipă formată din 10 jucători care vor evolua și în sezonul viitor al Diviziei A la handbal masculin, într-o întrecere care crește în anvergură de la un al la altul.

5. Societatea Drumuri Municipale Timișoara anunță programul de reparații și lucrări de întreținere, valabil pentru 9 septembrie. Este vorba despre străzile: Glad, Aurel Popovici, Theodor Mihaly, București nr. 15, Daliei, Aleea Ionel Perlea, Calea Circumvalațiunii, Calea Torontalului, Piața Libertății, Pod de Fier Crișan – Plopi, Timiș, Martir C-tin Radu, Ioan Stoia Udrea, Electronicii, Claude Debussy și Atomului. În caz de timp nefavorabil, lucrările de asfaltare vor fi sistate.

6. SDM face cunoscut programul zilei de 9 septembrie unde se vor executa activități specifice serviciului de semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara: marcaje rutiere pe Str. Arieș; marcaje rutiere pe timp de noapte pe Bd. Ion C. Brătianu, Calea Aradului; modernizarea instalației de semaforizare – Str. Johann Heinrich Pestalozzi – Str. Ștefan cel Mare. În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus. În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.